Jurnalul unui bebeluș · Uncategorized

Guguță și părinții lui – povestea

Gravidă în 15 săptămâni, primesc e-mail cu rezultatul testului genetic. Îl așteptam de o lună și am fiert cât toți racii lumii.

Așa ne-am dorit noi,  eu și Teo ( Teiuții pentru familie și prieteni) nu neapărat din cauza hipoacuziei mele, sau din cauza faptului că, lunar, făceam naveta la București la control și îmi era foarte greu cu o sarcină toxică –  test genetic din start. Să știu o treabă 99 %. Lucru care mi-a confirmat ce simțeam dintru început: băiețel, low risc – Down, low risc la toate. Bșca hipoacuzia, vorba doctorului, ori te naști surd, ori te naști cu bine, nu există la jumate. Că se dobândește, e altceva. Dar na, suflet de mamă, să știu din start. Nu că l-aș fi iubit mai puțin…

,,Ești tătic de băiețel, felicitări!”. După ce i-am dat send lui Teo , care era de gardă la spital- , m-am umflat de plâns vreo 20 minute. Singurele minute din începutul sarcinii , în care chiar nu mi-a venit să vomit și nici greață nu mi-a fost. Nu era nici mama prin zonă, să îmbrățișez pe cineva. Mă durea sufletul, voiam să fie bine, mi-l doream demult, voiam să știu că e bine. Și am respirat. Atât ! Tocmai atunci să fie și Teo la spital… bogdaproste cui a inventat telefonia și netul. Poate până mor, apare și teleportarea.

Nu, mint, am băut și un pahar de roze. Motiv să dau sms și d-lui dr la București, pățesc ceva?! Și-o fi zis omul, asta nu-i cu țiglele pe casă. Doamne-ferește! Mai ales că i-am dat și un e-mail lung cât Casa Poporului pe tema testului genetic.  Lung, domnule. Și când zic lung, zic 3 pagini. Mama mi-a reproșat că sperii omul și nu mă mai primește. Ei, aș! Ba mă primește. Pe altul îl lua somnul și dupa 1 pagină – eram speriată de moarte, oricum și știam că avea să înțeleagă. Putea să mă și înjure – mai mult cred că a zâmbit. Trebuie, trebuia, speram.

Cine nu știe, eu scriu pomelnicul de e-mail, sms și tot ce vrei. Deh, asta-i una din crucile celor slabi de auz, vor să scrie tot ce simt, cu detalii de-a fir a păr. Nu are nimic, nu mi-era rușine nici să mă pici cu ceară, se învățase omul cu mine,  s-a și închinat  când m-a cunoscut la controlul dinainte să rămân gravidă; m-am prezentat cu 5 foi roz cu scris de mână cu TOT întreg istoricul meu de stări, simptome, chestii fizice și probleme femeiești și alte de-astea intime din ultimii 15 ani. Când i-am întins foile și i-am spus că economisim timp dacă citește tot ce ar fi trebuit să mă întrebe și pentru care pregătisem toate răspunsurile, a holbat niște ochi cât cepele, apoi a zâmbit larg, s-a uitat la asistentă, s-a uitat la noi – Teo era rac fiert în obraji- apoi a citit. L-a bufnit râsul dupa 3 pagini, doamnă, nu era nevoie să-mi spuneți că vă place roze-ul, putea să fie și alb! Nu mă interesează nici cât de des mergeți la sală…parcă am fi la matrimoniale, doamnă, dar sunteți drăguță să mă informați toate obiceiurile personale. Nu are importanță nici că beți un pahar săptămânal :)))

Deh, prima sarcină….orice ți se pare că vrei să întrebi și să spui, orice contează. Nuuuu, un pahar mic-acolo- ai voie, nu bei toată ziua. Bun așa. Îmi gâlgâiau lacrimile…instant mi-a venit…Guguță, puiul meu! Micul meu pui….și dă-i și plângi. Guguuuță! Dragostea lui mami… o să fii tăurașul familiei, ambițios, năzdrăvan, vesel și minunat. Ești deja ! Parc-am presimțit. Trebuia să-l nasc in iunie, in Gemeni… Taur de mai l-am făcut. Guguțică. Povestesc cu altă ocazie.

Meritam și un respiro liniștit dupa N ori de vomitat. Oooo, daaaa, am vomitat 6 luni și jumătate. De dimineață și până seara. Am zăcut ca o legumă, mă mir că nu mi s-au scurs și creierii la WC. Le-am invidiat pe cele care nu au avut nici pe naiba și și-au purtat burta cu mândrie toată sarcina, au mâncat ce au poftit – îngrășatul nici nu l-am pus la socoteală, doar pieile și burta, iaurtul maică-mii, piureul de cartofi, ardeiul iute și niște zmeură. Asta a mers de minune cu vomitatul de la 6 dimineața până seara, cu perfuziile de la spital continuând acasa, cu cafelele negre, migrenele, tv, citit și crizele de deprimare și plâns oscilând cu fericirea și bucuria. La mine – noi- ardeiul iute și covrigii cu sare au fost lege. Motiv de gândit pt vecinul nostru, Fane (devenit ulterior, moșul copilului) care i-a și spus Nanei (mama) din prima : ăsta-i băiat!

Lună de lună am făcut navetă la București, la controale, analize și tot felul. Mă zgâlțâia trenul de aveam senzația că-mi iese fundul cu burtă cu tot pe urechi – oricum muuuult mai suportabil decât pe bus. Mergeam la toaletă din 15 în 15 – mă mir că nu am golit tot lichidul amniotic. Mă bănuiau oamenii și de un pui de diabet gestațional – băgam apă în mine cât să linișești setea a trei turme. Neeeee, mi-era sete și atât, de atâta sare. Cu mașina cine să mă ducă!? Eu șofând în sarcină- n-ai să vezi. Ai mei cu emoții – nici atât, iar Teo era cu rezidențiatul lui la Timișoara.

Guguță. simplu și haios, dar atât de dulce. Singurul desert pe care am putut să-l mănânc întruna și pe care abia-l așteptam, din localul ,,La plăcinte”, din București, locația din Romană , de lângă Ambasador unde mă cazam mereu – grație unor relații ale lui Padre (tata). Am mâncat la ,,căciuli” din astea de de m-am spart, că oricum vomitam altele. Și la spital am primit, după naștere, dar mi le-a confiscat asistenta -nu aveam voie. La o simplă căutare pe net dintr-o noapte cu multe lacrimi și somn ioc, aflu că se mai numea și Cușma lui Guguță. Poveste lungă, pare-se.

LLum…vvvlum… ce-i cu legănatul ăsta rapid?! Oare unde se grăbește mami…alearga…zdramp -slang…auu, maaaama…(hâțânat) maaammma… MAMA… mmmmm…ce zumzăie așa?? Ia să o mai zdrăngăn eu un pic pe mami…zzzdrrrump….bolîlîc-bolălăc……cald și bine… mă și mișc un pic…ah, nu-mi place iute…bolîlîc!! auu, capul, stau cu capul în jos?! se trage burta, unde să mă mișc?!….iar icnește mami… Bolîlăc!! iiiiicccccc!IMG-20170121-WA0040

Eu sunt Guguță. Inimă de leu.

Advertisements

4 thoughts on “Guguță și părinții lui – povestea

  1. Hai c-am ras pe săturate, naratoare trebuia sa te faci, nu machior😁!! Hm, deci nu am suferit doar eu pret de 6 luni de zile pe parcursul sarcinii…au mai fost mamici in situatia mea.Sa va trăiască puiul mic si musai sa-i faceti o surioara!! Ps: apreciez faptul ca e scris impecabil textul ( dpdv gramatical).Astept cu interes următorul articol😍

    Like

    1. Am fost olimpica la limba si literatura romana 😛 majeup e un hobby devenit job, scriitura a fost baza :-)) iti muptumesc pt feedback, te inteoeg perfect, am stat 9 luni la pat. Keep in touch 😎

      Like

  2. In tot ce ai scris aici..m am regasit.am citit cu entuziasm dar si cu emotii triste prin ce ai trecut ..fiind si eu mamica unei fetite de 3 luni…..si eu trecand prin calvarul analizelor si a drumurilor la medic inteleg perfect.sa ti traiasca puiul sa fie sanatos si sa va bucurati de toate momentele petrecute impreuna.😙

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s