Din viață

Gândul amar de dimineață

Aseară, cu Guguță la plimbare, prin centrul orașului nostru.

Eu eram ruptă de obosită, știți voi, o zi cu gătit pt noi, pregătit și papa la copil, trebușoare casnice, căldură mare , lipsă de chef și dor de o piscineală și un cocktail… dar  fresh-pe repede înainte la Guguță și programul lui.

Oprim într-un Carrefour, Guguță fericit , uită să-și  ronțăie mărul (cum face el când vede oameni noi sau intrăm undeva, de bucurie și curiozitate): AAAAAAA, dând din mâini către mine. Un fel de a ,,vorbi” pe limba lui și de a se manifesta în fața a ceva nou.

Se uită apoi la o doamnă din fața noastră care se întorsese deranjată către noi, cu sprânceana stângă ridicată, copilul flutură mâna către ea chițăind bucuros (tai-tai sau salut – cum l-am învățat) și apoi și mai tare, răspicat: AAAAAAA -DA-DAAAAAAA-AAAA și apoi râde. Instantaneu se uită cu toții la noi. Omul de la securitate râde, dă mâna cu Deiuțu. Cel mic se hlizește în continuare și apoi bate din palme. A învățat de o lună să bată din palme. Casiera râde și ea, –Ce faci, măi copilaș?-, puiul râde și el și dă din mâini și picioare bucuros, în continuare. Doamna respectivă din fața mea se uită și mai chiorâș, îmi auncă o privire dezaprobatoare și apostrofatoare și se întoarce cu spatele.  Am rămas cu gura căscată. Copilul, cu mâna-n aer. Sper că nu are nepoți! Sper degeaba !

Copilul, zâmbind în continuare către ea, și mai tare: aaaaaa, abbbbaaaaaaa baaaaaa! Inutil să menționez că doamna avea o bluză înflorată și colorată și niște mărgele voluminoase și mai colorate, păr platinat și ruj roșu… cred că asta l-a atras pe el. Doamnă cam pe la 60 de ani, dar cu chip asprit și gura fixată într-un rictus de expresie rigid. Femeia se mai uită o dată la mine, tare urât și îmi zice: ce să-i faci, fără educație. Și ne întoarce spatele la loc.

Am înghețat instantaneu. Am zis că văd negru. Îmi simțeam lacrimile-n ochi – da, m-a durut! De unde și până unde etichetarea directă și o judecată malițioasă? Cu ce îi greșisem eu sau un copil nevinovat,care nici măcar nu făcea gălăgie continuă? Dacă nu eram într-un loc public cu atâția oameni, și eram noi două pe stradă, i-aș fi replicat. Și încă usturător. De acord, viața ne dă și cu leuca în cap și, ca atare, ne purtăm urât cu cei din jur. Totuși…! Putea să tacă și să întoarcă spatele. Mă și vedeam ca-n Ally McBeal, apucând-o de păr și ciufulind-o nițel. Dar așa, pe silențios, cu niște pamperși în rujul acela, de să-i zboare fulgul. Glumesc, desigur, fac haz de necaz.

M-am abținut cu greu, mă făcusem curcubeu la față, îmi ardeau urechile, copilul fericit în continuare, ronțăia lanțul de la suzetă și se așezase cuminte pe spate, privindu-ne curios. Foarte atent și la mine, mama lui (asta m-a făcut să rămân calmă, știu perfect ce exemplu îi transmit și îi dau). Îmi văd de cumpărăturile mele și îmi aștept rândul, mângâind copilul pe creștet. L-am pupat. Ieșiseră ghearele de leoaică din mine. Ce m-a liniștit la inimă, au fost privirile casierei, omului de la securitate și ale domnișoarei din spate care a venit și i-a zâmbit puiului, iar mie mi-a aruncat privirea de -Nu lua în seamă-.

O chestie atât de banală, dar care relevă o mare problemă a societății de ASTĂZI.Ne îngrijorăm că cei din jur nu ne ascultă cu adevărat şi nu au încredere în noi, dar nu ne îngrijorăm deloc de ceea ce văd ei la noi?! De ceea ce transmitem noi? Sau de ceea ce vede lumea întreagă la noi, în orice situație și oriunde, în funcție de conjunctură? Ca să primești de la viață, trebuie să dăruiești tu întâi, mie îmi este foarte clar încă de la majorat.

Mda, știu, viața este grea, oamenii ne fac multe, bolile sunt cruci grele, dezamăgirile sunt multe… dar când am uitat să privim în jur cu toleranță, înțelegere, când am uitat să ne bucurăm de privirea și exclamația bucuroasă ale unui copil ? Când am uitat să oferim feedback / empatie? Ba chiar, să te bucuri de manifestările  unui copil  care nu te cunoaște și nu se sperie  ? Mie – și mi se întâmplă des, nu numai de când sunt mamă- îmi merge la inimă o astfel de reacție sinceră a unui pui mic. Mă înveselește, mă bucură, mă înseninează. Mai ales cu atâta durere pe lume, atâția copii necăjiți… știu perfect ce văd la serviciu.

Le spunem oamenilor, în general, că iertăm totul când, de fapt, nu uităm nimic. Unde nu este respect în propria ta viață, față de tine și de tot ceea ce ai trăit, când nu mai ai niciun dram de înțelegere față de o situație nevinovată cu un copil mic, nu este nici dragoste sau şansă în viața ta. Unde nu-s acestea, nu-i niciun motiv să mai crezi în viață. Dar e și pentru că nu mai vrei tu, nu că nu ai mai putea.

Doamnă, nu urlă în dumneavoastră nesimțirea. Urlă incapacitatea de a mai vedea în jur, de a mai simți firescul și naturalețea, de a dărui și a primi. Urlă trecutul și durerea, dar mai rău urlă neputința unor ochelari de cal. Eu am trecut peste, dumneavostră nu veți depăși niciodată granițele unor vremuri demult apuse și ale unor prejudecăți stigmatizatoare inutil. Aceasta-i moștenirea pe care o lăsați familiei dumneavoastră. Regretele și refuzul. Nu, nu vă judec, v-am iertat. Pierderea este a dumneavoastră, nu a mea.

Constat doar și îmi pare rău că v-ați pierdut bândețea.

Advertisements

4 thoughts on “Gândul amar de dimineață

  1. Mă, n-am citit tot ca’s pe fuga dar in locul tau i-as fi zâmbit si pe un ton dulceag as fi intrebat-o ” Doamna, v-ati luat astăzi tratamentul?” 😂.Da-o in p…a masii de cotoroanta ofuscata, mie imi e scârba de oamenii ăstia.Si bunica mea se chinuie cu o pensie de 350 lei, e bolnavă, a avut o viata grea, are peste 84 de ani, dar râde, se bucura cand vede un pui de om.Ar trebui sa vezi ce războaie port eu cu babele astea nenorocite care abuzează pe mijloacele de transport in comun de bieții copii :)).Mie nu imi e mila de ei, nu de ăstia acri si nesimțiți, din contra le-as da un sut in dos.Deci, da-o in ma’sa, de obicei nu vorbesc atat de urat dar mi-am imaginat scena si am si luat masuri in mintea mea 😂.Pupici piciului!!

    Like

    1. Stai linistita, in mintea mea am facut-o in fel si chip :)) iti multumesc de feedback , mi- a mers la inima. Si da, ca bunica ta, au fost si bunicile mele. Provin dintr-o familie in care bunul simt si intelegerea matura fata de ceea ce e in jur sunt litera de lege.

      Like

  2. Omul cum se naşte aşa moare, eu asta cred. Doamna respectivă, acră, aşa a fost toată viaţa ei , scorpie. Am si eu un pui de 3 ani , Emi si un baiat de 18 ani ,
    Alex 🙂. Într -o goană după cumparaturi pentru cel mare, piciul era fixat pe bomboane …si agitat, cald, oboseala, stres că trebuiau neapărat găsite toate cele necesare, dar nu plangea doar zicea sa plecam ca sa cumparam bomboane …îl țineam in brate iar o dnă vânzătoare nu are ce face si i spune copilului,, Măi, dar ce rău eşti!” Îmi venea sa o intreb,, Dnă dar de unde stii dta ca e rău? Doar ca lui nu i pasă de camasile, de pantofii si sosetele dtale din magazin? Acum dacă avem copii mici nu mai mergem la cumparaturi?….si multe altele îmi treceau prin cap dar, doar mi am inghitit nodul din gât, mi a disparut zambetul pentru ca Emi îmi cerea intr un mod drăgălaş bomboane 😊, mi au venit niste lacrimi in ochi, l am strans la piept si i am spus copilului,, Mergem mami si îţi cumpara mami, inca puţina rabdare ” In schimb, dna vanzatoare din magazinul alaturat era tot un zambet la Emi , parca le citeste sufletul…nici el nu mai era aşa agitat…
    Sănătate vă doresc şi să ne creştem copiii cu zâmbete 💖💖💖

    Like

    1. M-ai emotionat teribil. Iti doresc mupta sanatate si multe bucurii cu puii tai. Iti multumesc pt feedback si pt ce mi-ai povestit. Nu m-am mai simtit singura. Da, unii oameni nu pot da mai mult decat ceea ce sunt.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s